Race raport Sinaia CND 3
Dupa aproape o saptamana de dat la lopata, shape-uit, carat si asezat bolovani, imbracat copaci in saltele, si montat poarta de start, totul pe ploaie, in sfarsit a iesit soarele sambata. Traseul a rezistat foarte bine la atata ploaie, si cu soare si un vant usor, traseul s-a mai uscat, dar asta nu inseamna ca nu am stat toata ziua de sambata cu cauciucurile de noroi. Wetscream-ul a fost cea mai buna alegere pentru pamantul Ud bine, nu pot zice acelasi lucru despre momentele in care aveai de coborat bucati bune pline de radacini si bolovani in offcamber, unde aderenta era aproape inexistenta. Am avut totusi o zi destul de buna de sambata, fara incidente sau cazaturi, nu m-am simtit foarte bine, m-am chinuit sa gasesc un ritm constant. Nu sunt sigur daca era de la faptul ca nu m-am dat deloc anul asta pe ud, sau ca nu m-am mai dat cu bicicleta de la ultimul concurs care a fost aproape acum o luna, #fuckcorporations. In orice caz eram destul de ok, imi placea traseul, mai ales cu toate imbunatatiriile aduse. Asta pana duminica dimineata, cand la prima tura de antrenament, in care mergeam usor, cauciucuri de uscat, pentru ca traseul se uscase foarte bine si era mult mai rapid, am bagat chiar inainte de sosire, cred ca una din cele mai mari cazaturi/fail-uri/etc din viata mea. Am ajuns la penultimul element care este un step-down banal, mic, de care lumea nici nu-si face griji, nu este ceva la care te gandesti doar il sari.
Nu stiu daca pur si simplu m-am relaxat stiind ca este banal, sau nu stiam de gaura care se formase chiar din locul in care te desprindeai de pamant, dar am luat o traictorie foarte neplacuta, practic roata de spate a intrat in gaura mica de pe desprindere si m-a aruncat de cur in sus, pe romaneste, am avut foarte mare noroc sa aterizez direct pe umar si apoi sa ma rostogolesc direct fara sa rup ceva. Mare noroc cu platosa ce tocmai o castigasem la Vatra Dornei la CND 2, si cu perechea de crash-pants pe care am primit-o de la Raul si Monica, ca eram varza altfel. Doar ca in momentul in care ma rostogoleam pe umar-spate piciorul meu drept a fost biciuit de pamant destul de puternic, si am intins sau zdrobit un mushi in picior. Pot sa ma consider destul de norocos sa plec pe picioarele mele dupa o cazatura ca asta, dupa ce zbori cam 10 metri la aproape 50 si ceva de km/h si aterizezi aproape in cap. Cu aceasta ocazie as vrea sa-i multumeac Carlei si lui Angelo de la Bistrita pentru crema si masaj si toate sfaturile si incurajarile acordate.
Carla :” Durerea este doar în mintea ta, nu te mai vãicãri ca o muiere”
Dupa ceva masaj, crema, gheata si motivare am mai dat o tura de proba, foarte incet si precaut, cu o durere foarta puternica in picior din bazin pana in spatele genunchiului.
Dar pana sa apuc sa ma racesc, sau sa-mi dau seama ce as mai trebui sa fac a venit timpul pentru calificari, si pana sa ma dezmeticesc cu ce ar trebui sa fac, ce lini sa iau, ma striga Cezar Bajenaru ca trebuie sa plec la vale, norocul meu sa plec primul la Elite cu Sebica si Sorin chiar in spatele meu, doi din cei mai buni rideri de la noi din tara,No pressure.
Am plecat de la start cu un lucru in gand, si ala sa nu fac prostii sa cad si sa ma accidentez mai rau. Cu ceva greseli banale si fara sa fortez nota am reusit sa ajung jos cu un timp de 4:00 , nu-i bun dar e ok, reusisem sa ajung jos , si asta era suficient pentru mine.
Apoi m-am intins pe o banca pe burta si am stat cu gheata pe pulpa pana nu am mai simtit nimic, nu ca ar fi ajutat foarte mult in momentul asta dar ce mai era de facut, ma hotarasem sa concurez mai departe.
Zis si facut o ora jumate mai tarziu, venise momentul sa urc sus pentru finale si nu prea mai puteam sa ma bazez pe piciorul drept, noroc ca nu ma dau cu dreptul in spate si nu pun greutate pe el(ironic).
Ajung la start apuc sa stau putin sus sa ma inalzesc la cap, maini si spate si cand sa incep cu picioarele ma striga Cezar din nou ca trebuie sa plec , ca m-am calificat cam slab si in finala se pleaca invers timpilor de calificare, adica cu cat ai un timp mai bun de calificare cu atat pleci mai tarziu, nu a fost cazul la mine, si am plecat printre primi. Zis si facut si am plecat cu un start nu chiar ideal, dupa ce am gresit prima portiune de radacini de am fost aruncat drept spre un pom, dar cumva am reusit sa tin bicicleta pe trasa buna si am scapat fara tendinte de defrisare. Am tot auzit lumea(concurentii) ca e ok ca nu sunt multi spectatori prin padure si nu e galagie,adica te poti concentra la ce ai de facut, fara ca cineva sa tipe la tine “dai dai” sau sa sara cu o drujba fara lant turata la maxim la urechea ta. Dar nu a fost cazul in finala, unde toata lumea a urcat pe traseu si faceau o galagie, as fi zis impresionanta daca nu m-as fi dat. Cu bune cu rele am ajuns si la step-down-ul de mai devreme, de care trec cu bine, intru tare in contrapanta urmatoare, si ies cu viteza din ea, sar ultimul drop pana aproape in plat, ca ma durea piciorul de lesinam nu am mai incercat sa tin bicicleta jos, sau sa mulez in vreun fel drop-ul, si pentru ca nu am facut asta am dat aproape in plat si la aterizare am dat cu pedala dreapta de pamant si tot socul s-a dus drept in picior de era sa cad de pe bicicleta, chiar la sosire. Cu toate astea am reusit sa scot 10 secunde din timpul de calificare, adica 3:50 si ceva sutimi, si am terminat pe 10, la Elite, nu tocmai ideal dar, mai mult decat bucuros pentru rezultat(ceva puncte pentru campionat ,pana la urma).
Acum pauza si recuperare pana la CND4 Harghita, sper sa-mi revin pana atunci 
.
Numai bine, Miti Alex
Foto credit: Tibi Hila, Marius Tapoi